30.000 de botoșăneni au participat la Lets do it

0
40

Campania Let’s Do It, Romania a avut la Botoşani rezultate deosebite, în primul rând prin numărul botoşănenilor care s-au implicat în cea mai mare mişcare civică mondială. În şedinţa Colegiului prefectural, Cristina Kashyap, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu şi Paul Vieru, coordonatorul local al campaniei, au prezentat rezultatele acţiunii de curăţenie generală din 15 septembrie. Cristina Kashyap şi Paul Vieru au mulţumit tuturor celor care au demonstrat prin participarea lor că le pasă de mediul înconjurător. Dan Şlincu, prefectul judeţului, s-a declarat încântat de rezultatele campaniei, dar în acelaşi timp a arătat, că deşeurile colectate arată că foarte mulţi botoşăneni nu respectă mediul înconjurător.

La acţiunea de curăţenie generală au participat 30.030 de botoşăneni, cu mult peste numărul estimat de organizatori, respectiv 20.000 de persoane. Datele centralizate arată că au participat 24.288 de elevi, 1092 de cadre didactice, 800 de asistaţi social, 317 cadre din Poliţie, Poliţia Locală, Jandarmerie şi Armată, 1279 de angajaţi ai ocoalelor silvice, 271 de funcţionari din Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Prefectură şi Consiliul Judeţean, 153 de voluntari din ONG-uri, 40 de angajaţi ai societăţii Admir şi 2572 de persoane care au venit în nume propriu. Pe 15 septembrie au fost salubrizate 150 de zone din judeţ, incluzând râuri, lacuri, heleşteie, drumuri comunele, judeţene, naţionale, păduri, imaşuri comunale şi orăşeneşti, zone periferice ale localităţilor rurale şi urbane, parcuri, locuri de joacă. În total au fost strânşi 22.873 de saci, însumând 14,7 tone de deşeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.