Zeci de botoșăneni s-au angajat la bursa locurilor de muncă

0
39

96 de botoşăneni s-au angajat în cadrul „Bursei Generale a Locurilor de Muncă”, acțiune care s-a desfășurat astăzi. Potrivit  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) acest lucru a reieșit după centralizarea datelor culese de la angajatori. La evenimentul organizat de AJOFM au fost prezenți 85 de agenți economici care au oferit 541 de locuri de muncă. „510 persoane au participat, dintre acestea, 296 fiind selectate în vederea încadrării în muncă, iar 96 persoane au fost încadrate pe loc”, se arată în comunicatul AJOFM „Obiectivul principal al acestei acțiuni și-a atins scopul, în sensul că fost facilitat contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați, au fost încheiate contracte de muncă și au avut loc selecții pentru participare la probe de lucru. De asemenea, cei prezenți la acest eveniment au fost informați direct despre serviciile oferite, precum şi despre facilităţile de care pot beneficia atât șomerii cât şi angajatorii, dacă apelează la AJOFM Botoșani”, a declarat  Teodor Dimitriu, director executiv AJOFM Botoşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.