Voluntari de la Crucea Roșie din Germania în vizită la un liceu din județ

0
38

O echipă de voluntari ai Crucii Roșii din Germani a viziatat ieri un liceu din județ. Este vorba despre unitatea de învățământ Demostene Botez din Trușești care a primit vizita unui echipaj format din 12 voluntari și patru autospeciale de urgență, acesta participând la o acțiune de informare cu privire la tehnica și personalul de urgență. Oaspeții din Germania au discutat cu elevii despre tehnici de prim-ajutor, logistica în cazul unei catastrofe, intervenții necesare în caz de cutremur, incendii și inundații și au răspuns multitudinilor de întrebări venite din partea elevilor „Acţiunea s-a desfășurat în curtea Liceului ” Demostene Botez” Trușești, lăsând posibilitatea tuturor elevilor curioși să observe autoutilitarele și să afle dacă există vreo diferență în modul de intervenție în caz de urgență în Germania. Reprezentantul Crucii Roșii Germania s-a declarat uimit de cunoștințele elevilor liceului atât în materie de tehnici și intervenții, cât și de nivelul ridicat de cunoaștere a limbii engleze. Aceștia au comunicat în limba engleză, fiind ajutați totuși în traducere de voluntarii echipei E PAS din liceu”, a spus Daniela Fecioru Cantemir, directorul liceului. Oficialul a adăugat că reprezentanţii DRK Sonneberg Kreisverband e.V. au venit în Trușești, cu acordul Crucii Roșii România într-o acțiune umanitară condusă de Söllner Andy, în colaborare cu profesorul Anca Melinte și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani pentru a ajuta la reabilitarea parţială a căminului, aducându-le copiilor numeroase donații și surprize.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.