Traseul 1 de maxi taxi va fi prelungit

0
35

La solicitarea mai multor botoşăneni, municipalitatea va prelungi traseul 1 de maxi taxi până la Lebăda. În prezent, capătul traseului este pe Calea Naţională, în dreptul benzinăriei Petrom. „Această solicitare a venit din partea cetăţenilor care locuiesc în acea zonă, dar s-a ţinut cont şi de dezvoltarea oraşului şi de finalizarea proiectului cu noul cartier pentru tineri în zona Şoseaua Iaşului, vizavi de Alfa Land”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului. Potrivit edilului, acest traseu va fi atribuit operatorului existent, care mai are contract încă un an cu primăria, dar va fi inclus în noul caiet de sarcini pentru viitoarea licitaţie, care va fi, de asemenea, aprobat în Consiliul Local.

„Toate oraşele au trasee de transport public până la limita lor teritorială. Cea mai importantă graniţă este înspre Iaşi, zonă care nu era acoperită cu un traseu de transport public în comun. Iată acum vom avea până la delimitarea municipiului linie funcţională de transport public în comun, linie care va deservi un număr considerabil de familii şi care va veni în satisfacerea nevoilor tinerilor din noul cartier care se va dezvolta pe Şoseaua Iaşului”, a mai spus Cosmin Andrei.

Funcţionarii Direcţiei Edilitare din cadrul primăriei au discutat cu conducerea societăţii Microbuzul, operatorul dând asigurări că are mijloace pentru a asigura funcţionalitatea acestui traseu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.