Tânăr reținut după ce a furat o mașină

0
46

În cursul zilei de ieri, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 19 ani din comuna Prăjeni.

În urmă cu două zile, acesta a sustras un autoturism parcat în fața unui local de alimentație publică din orașul Flămânzi, lăsat neasigurat, cu motorul pornit și cheile în contact.

Ulterior, în jurul orei 01.00, autoturismul respectiv a fost depistat de polițiști pe o stradă din orașul Flămânzi, s-a efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducatorul auto și-a continuat deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, fiind interceptat în scurt timp. A fost identificat unul dintre cei doi ocupanții vehiculului, celălalt reușind să se sustragă urmăririi.

Ieri, a fost identificat și cel de-al doilea tânăr, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că este persoana care a condus autoturismul respectiv.

„În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în scop de folosință, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani”, au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.