Tâlhar prins de polițiști. Magistrații au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile

arestat catuse
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 38 de ani din municipiul Botoşani, acesta fiind cercetat pentru comiterea unor infracţiuni de tâlhărie.
În urma probatoriului administrat, a rezultat că în zilele de 9, respectiv 10 septembrie, acesta a tâlhărit doua persoane de 64 şi 68 de ani, în timp ce acestea se aflau pe diferite străzi din municipiul Botoşani. Cu ocazia percheziţiei, la locaţia vizată au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă, inclusiv bunuri aparţinând persoanelor vătămate. La aceeaşi dată, poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele bărbatului, iar în cursul aceleiaşi zile instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecinţă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News













