Galeria FC Botoșani a făcut spectacol în centrul Voronei, comuna în care locuiește Cornel Șfaițer. Ultrașii au afișat un banner, au urat, au cântat și au scandat numele fostului președinte al FC Botoșani, „Botoșani, Botoșani” și „OSK, Sepsi OSK”.

O parte din membrii galeriei FC Botoșani, cei care de mai bine de un an refuză să vină la meciurile de pe Municipal, au fost astăzi la prânz la Vorona și l-au urat pe Cornel Șfaițer, fost președinte al clubului, în prezent manager general al Sepsi OSK.

Membrii galeriei au afișat banner cu mesajul: „Un domn simplu cu un caracter deosebit” după care l-au urat pe fostul președinte al FC Botoșani. Prin urătura făcută, cei din galerie i-au cerut lui Cornel Șfaițer să revină la conducerea clubului FC Botoșani. La final, suporterii au cântat și au scandat: „Botoșani, Botoșani” și „OSK, Sepsi OSK”.

Articolul precedentPrimarul Flutur nu va urca pe scenă în noaptea de Revelion: „Oamenii nu vin să mă vadă pe mine”
Articolul următorA rămas fără casă în Ajunul Anului Nou