Politica· 2 min citire

SUA: TRUMP ȘI BIDEN AU DISCUTAT DESPRE UCRAINA ȘI ORIENTUL MIJLOCIU ÎN CADRUL UNEI ÎNTREVEDERI "CORDIALE" LA CASA ALBĂ

SUA: TRUMP ŞI BIDEN AU DISCUTAT DESPRE UCRAINA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU ÎN CADRUL UNEI ÎNTREVEDERI "CORDIALE" LA CASA ALBĂ

SUA: TRUMP ŞI BIDEN AU DISCUTAT DESPRE UCRAINA ŞI ORIENTUL MIJLOCIU ÎN CADRUL UNEI ÎNTREVEDERI "CORDIALE" LA CASA ALBĂ

Realitatea de Botosani
Scris de Realitatea de Botosani Publicat: 14 nov. 2024, 09:27

Biden a susținut că sprijinul pentru Ucraina este bun pentru securitatea națională a SUA

Președintele ales al SUA Donald Trump și președintele Joe Biden, rivali politici de multă vreme, au discutat miercuri la Casa Albă despre Ucraina și Orientul Mijlociu într-o întâlnire cordială menită să demonstreze un transfer al puterii fără probleme, în pofida dezacordurilor profunde cu privire la politică, relatează joi Reuters.

"Au discutat probleme importante de securitate națională și de politică internă cu care se confruntă națiunea și lumea", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. "A fost într-adevăr foarte cordial, foarte amabil și substanțial", a precizat ea, adăugând că întâlnirea a durat aproximativ două ore.

Biden a susținut că sprijinul pentru Ucraina este bun pentru securitatea națională a SUA, deoarece o Europa puternică și stabilă ar preveni ca America să fie târâtă în război, a declarat presei consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan.
La rândul său, Trump s-a angajat să pună capăt rapid războiului Rusia-Ucraina, fără să spună cum.

Trump a declarat pentru New York Post că el și Biden "au vorbit foarte mult despre Orientul Mijlociu" în timpul întrevederii lor. "Am vrut să știu părerile lui despre momentul în care ne aflăm", a declarat Trump. "Și mi le-a spus, a fost foarte amabil", a afirmat el.
Democratul Biden l-a învins pe Trump în alegerile din 2020, dar în iulie a renunțat la cursa pentru Casa Albă după o dezbatere dezastruoasă cu Trump. Vicepreședinta Kamala Harris a devenit candidat, dar a pierdut alegerile în fața republicanului Trump.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Politica