Premierul Ciolacu susține că nu are informații despre o posibilă implicare a Rusiei în alegerile din România
Premierul Ciolacu susține că nu are informații despre o posibilă implicare a Rusiei în alegerile din România și consideră că dacă ar fi existat, el și președintele țării ar fi primit înștiințări de la serviciile de informații.
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidențiale, a fost întrebat luni, într-o conferință de presă la Alexandria, dacă are informații despre implicarea Rusiei în campania electorală din România, el afirmând că nu are "astfel de elemente".
"Nu am astfel de elemente. Cred că dacă ar fi existat astfel de elemente, cei care ne asigură securitatea statului român le-ar fi transmis deja pentru că e un lucru foarte grav (...) Eu v-am spus că eu, ca și prim-ministru, nu dețin aceste informații și sunt ferm convins că dacă ar fi existat astfel de informații, aș fi avut această informație, atât eu, cât și președintele României", a spus Ciolacu.
În ce privește ancheta despre posibile ferme de troli, premierul a arătat că "în acest moment s-au luat măsuri".
"S-au luat măsuri, s-a oprit și tendința și cumva am prevenit ca în această perioadă de campanie să avem un astfel de fenomen. Și mă bucur că s-au luat aceste măsuri. Toate instituțiile statului au fost implicate", a afirmat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă are informații că sunt contracandidați care au folosit astfel de ferme de troli, Ciolacu a răspuns "cei în cauză pot să comunice".
"Sunt foarte interesat, nu pentru că sunt unul dintre candidați, sunt interesat pentru că sunt primul ministru al României și reprezint Guvernul României, ca aceste alegeri să nu fie influențate prin lucruri neortodoxe, ca să zic așa. Cred că asta e esența, nu cine a încercat, cine a vrut, de ce a vrut. Când ești disperat, mai folosești și astfel de lucruri", a mai spus Marcel Ciolacu.
Sursa: Realitatea Din PSD