Zilele Europene ale Patrimoniului marcate la Botoșani
12 sept. 2019, 22:38
Actualizat: 12 sept. 2019, 22:38

AFIS-Zilele-Europene-ale-patrimoniului
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
Sâmbătă, începând cu ora 10,00, Secţia Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”, va marca Zilele Europene ale Patrimoniului. Ajunsă la a XXVII-a ediţie, manifestarea va avea ca temă „Biblioteca, arhiva, trezorieri de patrimoniu cultural”, prin care să se reflecte semnificațiile anului 2019 pentru România, în contextul cultural European. Potrivit conducerii bibliotecii, scopul evenimentelor Zilelor Europene ale Patrimoniului este de a sensibiliza cetăţenii privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului cultural, iar în cadrul temei din acest an, de a evidenţia rolul păstrării valorilor culturale tradiţionale ce contribuie semnificativ la cultura europeană. În acest context, va avea loc vernisajul expoziţiei de carte rară din colecţii private botoşănene şi prezentarea unui exponat documentar dedicat evoluţiei scrisului şi cărţii. Acest moment deosebit de important va fi marcat prin realizarea şi editarea unui plic ocazional, a unor cărţi poştale, precum şi a unei ştampile ocazionale. Toate aceste materiale vor fi înmânate expozanţilor, alături de o diplomă specială. Vor susţine comunicări profesorul Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, istoricul Gheorghe Median şi colecţionarii Constantin Adam şi Nicolae Iosub.
Citește și:
- 11:11 - Alertă meteo: ploi, ninsori și viscol în aceste zone din țară
- 09:34 - Alertă alimentară în UE: Zeci de tone de carne de vită din Brazilia, contaminate cu hormon interzis, au ajuns pe piață
- 09:27 - Sindicatele din Educație protestează la Palatul Cotroceni și amenință cu grevă generală
- 08:53 - Noi reglementări referitoare la circulație: o zi de suspendare a permisului pentru fiecare 50 de lei datorați
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News




_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)



