Spectacole la Bibliotea Județeană

AFIS-Night-Music-1
În întâmpinarea sărbătorilor pascale, Clubul Night Music al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani îi aşteaptă pe botoşăneni să vizioneze două spectacole remarcabile din istoria recentă a muzicii. Este vorba despre un musical spectaculos, lansat pe 16 septembrie 1998, cu titlul „Notre Dame de Paris”, compoziție de anvergură, operă a lui Riccardo Cocciante, pe un text în versuri create de Luc Plamondon, ce are ca punct de plecare cunoscuta povestea din romanul Cocoșatul de la Notre Dame, de Victor Hugo. Acest spectacol a cunoscut până acum peste douăzeci de puneri în scenă de la lansare și continuă să uimească publicul ascultător. Din distribuție fac parte voci de mare valoare.
În partea a doua a audiției va fi prezentată o altă capodoperă din perioada de maximă glorie a Rock-ului. Jessus Christ Superstar
,
operă rock, din 1970 realizată de Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice. Opera este o dramatizare muzicală a ultimei săptămâni din viața lui Iisus Christos, de la intrarea lui în Ierusalim până la Crucificare. Textele lui Tim Rice sunt bazate în mare parte pe Evangheliile Sinoptice (Matei, Marcu si Luca) și pe romanul Viața lui Christos (1958) al lui Fulton J. Sheen.„Sărbătorile sunt în primul rând pentru spirit. Înnobilați-vă sufletele în așteptarea Paștelui cu momente de emoție artistică la Biblioteca Județeană, vineri, 26 aprilie, începând cu ora 19.00, în sala Fondului Documentar Eminescu”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene
Citește și:
- 07:51 - Ana Maria Păcuraru: Frustrarea lui Trump în fața opțiunilor militare limitate împotriva Iranului: între presiune maximă și riscul escaladării regionale
- 07:23 - Peste 5.000 de zboruri au fost anulate pe coasta de est a SUA, în urma ninsorilor puternice
- 07:12 - Atac cu explozibil în centrul Moscovei: un ofițer de poliție ucis și alți doi răniți
- 07:06 - „Reformele sărăciei” scot polițiștii în stradă: PROTEST de amploare de la ora 17.00, la ușa lui Bolojan
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News









_3160d431a9.webp)

