Sistemul de iluminat public rămâne în proprietatea Delgaz Grid

iluminat-public
Municipalitatea botoşăneană nu a reuşit să devină proprietarul sistemului de iluminat public, deşi de câţiva ani se poartă negocieri cu reprezentanţii Delgaz Grid. În 2018 au fost mai multe runde de negocieri, însă acestea nu au avut finalitatea dorită.
„Nu am ajuns la un numitor comun din cauza diferenţei dintre suma solicitată, respectiv cea oferită de către municipalitate. Noi ofeream 200.000 de lei, ei voiau 1,1 milioane de lei. Este o sumă de cinci ori mai mare. Ei motivează această sumă ca valoare de amortizare din contabilitate”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului.Edilul susţine că sistemul de iluminat public este funcţional, însă nu este mulţumit de modul în care reprezentanţii Delgaz Grid intervin atunci când apar defecţiuni. „Nu suntem trataţi cu prioritate. Mai mult, se insistă pe încheierea unui contract de mentenanţă, pe care eu nu-l văd necesar, pentru că această companie are obligaţia de a asigura energia electrică la punctul de aprindere şi nu trebuie să asigurăm noi mentenanţa reţelei până acolo. Noi avem contract pentru furnizarea energiei electrice la stâlp, dacă nu funcţionează reţeaua, este reţeaua dumnealor, nu trebuie să facem noi mentenanţă. Dumnealoar insistă pe contractul de mentenanţă, poate şi de aici intervenţiile întârziate”, a explicat Cosmin Andrei.Mulţi botoşăneni sunt nemulţumiţi de desele defecţiuni care apar în sistemul de iluminat public. „Pe bună dreptate, botoşănenii sunt nemulţumiţi atunci când nu funcţionează tronsoane întregi. Bulevardul Eminescu a stat câteva luni, pe tronsonul fosta fabrică de îngheţată – Sarmisegetuza, fără tensiune la punctele de aprindere şi exista pericolul iminent al producerii unor accidente. Le-am transmis oficial acest lucru, că pot fi răspunzători pentru eventualele accidente. Aceste defecţiuni sunt rezolvate cu foarte mare întârziere. Eu nu sunt mulţumit de calitatea serviciilor”, a afirmat Cosmin Andrei.Edilul a adăugat că municipalitatea îşi poate construi propriul sistem de iluminat public. „Nu este obligatoriu să-l păstrăm pe cel actual, era doar o oportunitate de a-l îmbunătăţi pe cel actual prin accesarea fondurilor europene”, a mai spus Cosmin Andrei.
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
- 17:03 - Anchetă la București: psiholog acuzat de comportament sexual inadecvat față de paciente
- 16:01 - Trump atacă din nou Curtea Supremă și amenință cu măsuri dure împotriva partenerilor externi
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News
_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)




