”Săptămâna prevenirii criminalității” organizată de polițiștii botoșăneni

politie razie camine (18)
În această săptămână la nivelul judeţului Botoşani va avea loc „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. „Prin activitățile desfășurate dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți cetățeni. Scopul acestor acţiuni este conştientizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de protecție în diverse situații, cît și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratu de Poliţie al Judeţului (IPJ) Botoşani.
Săptămâna prevenirii criminalității presupune organizarea de activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, vor fi abordate prevenirea în sistem integrat, prevenirea violenţei în familie, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului( cu accent pus pe prevenirea furturilor din locuinţe, prioritate locală a poliţiştilor botoşăneni) şi siguranţa rutieră.La nivelul judeţului Botoşani, Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar, precum și cu diverse comunități locale. „Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității se vor afla în mijlocul elevilor din unitățile de învățământ, dar și în comunități pentru a discuta despre criminalitate și despre ce înseamnă să previi”, se mai arată în comunicatul IPJ.
Citește și:
- Invalid Date - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:19 - Apel la Bruxelles: Ucraina vrea o dată sigură pentru intrarea în UE
- 12:52 - Rusia, la patru ani de război: Moscova dă vina pe Occident pentru escaladarea conflictului
- 11:24 - ANM a emis avertizări de viscol, polei și vânt puternic până pe 26 februarie
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News







_8089def344.webp)



