Personalul nedidactic din şcolile botoşănene a început noul an şcolar cu nemulţumiri în privinţa salariilor. Nemulţumirile pleacă de la excluderea de la majorarea salarială din martie 2018, acordată doar personalului didactic şi didactic auxiliar. În unele şcoli oamenii sunt decişi să întrerupă activitatea.„Chiar înainte de debutul anului şcolar am discutat cu colegi care m-au întrebat ce s-a rezolvat în cazul lor. Le-am prezentat răspunsurile primite de la ministerele Muncii şi Educaţiei, în care se regăsesc unele prevederi din legea salarizării. În fapt, nu avem o rezolvare la această problemă. În perioadă următoare vom demara pregătirile pentru un nou protest care să fie organizat la începutul lunii octombrie”, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ. Proiectul iniţiat de fostul ministru Liviu Pop de modificare a legii salarizării se află la Senat, după care va fi transmis Camerei Deputaţilor. „Cred că lucrurile nu se vor rezolva până la sfârşitul anului. E o problemă de lege a salarizării, dar nu s-a rezolvat nimic. Unii colegi nu exclud posibilitatea de a recurge la forme de protest spontan, să refuze să lucreze, să facă curăţenie”, a precizat Liviu Axinte.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:18 - Intervenție de urgență la barajul Măneciu după ploile torențiale și codul portocaliu hidrologic
- 09:16 - Caz șocant la banchetul unui liceu din Cluj. Elevă premiantă, transportată la spital după ce ar fi fost „drogată și agresată sexual”
- 09:13 - Medic găsit mort în toaleta Spitalului de Urgențe Floreasca. Ce ipoteză au anchetatorii
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














