Peste 30 de milioane de lei încasate de municipalitate în primele luni ale anului
5 oct. 2019, 21:49
Actualizat: 5 oct. 2019, 21:49

primaria botosani
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
În primele nouă luni ale anului municipalitatea botoșăneană a încasat 34.491.606 lei, cu 1.693.622 lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, din impozitul pe clădiri plătit de persoanele fizice s-a încasat 5.188.661 lei, în timp ce impozitul pe clădiri achitat de persoanele juridice a adus la bugetul local 8.589.342 lei. Sumele plătite de persoanele fizice în contul impozitului pe teren au totalizat 998. 787 lei. Impozitul şi taxa pe teren plătite de persoanele juridice a adus în vistieria municipalităţii 876.113 lei. De asemenea, veniturile din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale au ajuns la finele lunii septembrie la 3.226.422 lei, cu 443.258 lei mai puţin faţă de suma atrasă la bugetul local, pe acest capitol, la 30 septembrie 2018. Înmatriculările de bandă rulantă se văd și în cuantumul taxelor încasate. Astfel, impozitul pe mijloace auto deţinute de persoane fizice a totalizat 4.141.344 lei, cu 498.127 lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Impozitul pe mijloace auto achitat de contribuabilii persoane juridice a totalizat 1.512.192 lei. Taxa de salubrizare plătită de botoșăneni totalizează 8.950.523 lei, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut suma colectată a fost de 6.676.147 lei. Nivelul încasărilor este motivat de faptul că de la 1 ianuarie 2019, contribuabilii persoane fizice şi juridice achită taxa la Direcţia Impozite şi Taxe, renunţându-se la contractele pe care Urban Serv le avea cu botoşănenii de la case, agenţii economici şi instituţiile publice. „Până la 3o septembrie 2019, s-au încasat 89,3% din prevederile de 38.613.000 lei din bugetul pe anul 2019 la venituri din impozite şi taxe”, au spus cei din conducerea DIT.
Citește și:
- 15:36 - Hubert Thuma îl provoacă direct pe Bolojan și îl somează să clarifice poziția față de Ilfov
- 15:19 - Viktor Orban atacă Bruxellesul: „Au decis cu Zelenski să prelungească războiul din Ucraina”
- 14:56 - Eliminare dureroasă pentru Inter. Presa din Italia îl critică dur pe Chivu după dubla pierdută cu Bodo/Glimt
- 11:11 - Alertă meteo: ploi, ninsori și viscol în aceste zone din țară
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News







_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)

