Percheziții în urma unui jaf de 120.000 lei

SIC 2
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare în această dimineață 5 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.Percheziţiile au avut loc la mai multe locaţii de pe raza judeţului Botoşani, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.
Din cercetări a rezultat că în noaptea de 17/18.02.2019, persoane necunoscute au pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 59 de ani din comuna Suharău, iar după imobilizarea acesteia, au sustras din imobil sumele de 87.000 de lei şi 6.000 de euro, mai multe cartele telefonice şi un telefon mobil.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, cartele telefonice, articole vestimentare, precum şi sumele de 6.300 de euro şi 15.300 de lei, susceptibile a fi fost folosite la comiterea faptei sau provenind din săvârşirea acesteia.
Totodată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi bărbaţi de 39, respectiv 38 de ani, ambii din municipiul Dorohoi, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Bărbatul de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 120.000 de lei.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, respectiv Biroului de Analiză a Informaţiilor Botoşani.


Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










