O parte dintre botoșăneni vor plăti pentru pubele Urban Serv

platforma de gunoi
Botoşănenii care locuiesc la case şi agenţii economici vor trebui să plătească un tarif pentru închirierea pubelelor pe care le folosesc pentru depozitarea deşeurilor. Întrunit ieri în şedinţă, Consiliul de Administraţie al socităţii Urban Serv, a aprobat aceste tarife.
„Prin noul contract de colectare a deşeurilor la nivelul municipiului Botoşani, pentru persoanele fizice şi agenţii economici nu mai avem obligaţia asigurării de recipienţi în mod gratuit. Noi le lăsăm acei recipienţi, dar contra unei chirii. Când vor primi notificarea noastră, vor primi şi contractul de închiriere. Noi am propus tarife modice, doi lei pe lună pentru o pubelă. Cei care nu doresc să plătească, pot să-şi achiziţioneze recipienţii respectivi, nu este nicio problemă”, a declarat Simion Drelciuc, director general al Urban Serv. Acest tarif se plăteşte începând cu această lună.Prin hotărâre a Consiliului Municipal, a fost menţinut sistemul de colectare a deşeurilor, respectiv de la platformele din cartiere, de la case şi sediile instituţiilor şi agenţilor economici. În acest an, toţi botoşănenii vor plăti o taxă de salubrizare de 12 lei de persoană pe lună. Taxa se achită la ghişeele Direcţiei Impozite şi Taxe.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News
_a3e751f258.webp)










