O nouă sesiune de evaluari pentru mii de elevi
6 mai 2019, 20:14
Actualizat: 6 mai 2019, 20:14

elevi in clasa liceu pomarla (11)
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
Mii de elevi ai claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a intră în febra evaluărilor. Sălile în care au loc evaluările sunt cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea. Acestea vor fi adaptate, după caz, în funcţie de testul programat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfășurarea probelor. Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unitățile de învățământ în care acestea se desfășoară, în termen de cel mult şapte zile de la data la care elevii susţin ultimul test. Rezultatele nu se afișează și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea vor sta la baza elaborării planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informării elevilor și a părinților asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, testele vor dura 30 de minute la clasa a II-a, respectiv 60 de minute la clasa a IV-a şi a VI-a.
Evaluarea se va derula după următorul calendar:
Clasa a II-a
7 mai: Limba română – scris7 mai: Limba maternă – scris8 mai: Limba română – citit8 mai: Limba maternă – citit9 mai: Matematica10 mai 2019: Limba română pentru minorităţile naţionale – scris, citit
Clasa a IV-a
14 mai: Limba română15 mai: Matematică16 mai: Limba maternă.
Clasa VI-a
22 mai: Limba şi comunicare23 mai: Matematică şi Ştiinţe ale Naturii.
Citește și:
- 10:51 - Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse din cauza lucrărilor
- 10:27 - Ediție explozivă „Lupta pentru România” în această seară de la ora 18.00
- 09:58 - Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: "Toată clasa politică e confiscată de sistem". Liderul suveranist, întâmpinat de zeci de români
- 07:51 - Ana Maria Păcuraru: Frustrarea lui Trump în fața opțiunilor militare limitate împotriva Iranului: între presiune maximă și riscul escaladării regionale
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News


_8089def344.webp)








