Advertising
Misiuni ale jandarmilor în acest sfârșit de săptămână
15 aug. 2019, 10:02

jandarmi masina4
În perioada 15 – 18 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter cultural-artistic și religios desfășurate în județ. Jandarmii vor acționa la Parcul de agrement Cornișa, în cooperare cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, cu prilejul organizării Summer Fest 2019, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură contravențională sau penală şi aplanarea eventualelor conflicte între participanți, prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru dirijarea traficului rutier și pietonal, conform competențelor legale. Hramul mănăstirii Zosin, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, la care este așteptată prezența unui mare număr de credincioși, reprezintă altă misiune importantă a jandarmilor, care vor fi prezenți alături de enoriași pe toată durata de desfășurare a acestei manifestări religioase. Zilele Nordului din orașul Darabani, precum și manifestările cultural-artistice din mai multe localități ale județului vor fi, de asemenea, în atenția jandarmilor „Recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenţia cuvenită minorilor care îi însoţesc şi bunurilor personale şi să nu răspundă provocărilor unor persoane certate cu legea şi cu bunul-simţ. De asemenea, în cazul producerii unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, recomandăm celor implicaţi să solicite în mod direct intervenţia jandarmilor sau să apeleze în cel mai scurt timp numărul unic de urgenţă 112 pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, se arată într-un comunicat de presă emis de IJJ Botoșani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:11 - Zelenski îi avertizează pe liderii care merg la parada lui Putin. Tensiune uriașă înainte de 9 mai
- 19:26 - Gabriel Oprea a transmis un mesaj de felicitare de Ziua SPP: 36 de ani de activitate
- 17:14 - Instabilitatea politică ne costă. Românii plătesc mai mult pentru energie și carburanți
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














