MICROBUZ PRĂBUȘIT ÎN DUNĂRE DE PE VIADUCTUL BAHNA

MICROBUZ PRĂBUȘIT ÎN DUNĂRE DE PE VIADUCTUL BAHNA
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. La acest moment, nu este confirmat dacă vehiculul transporta pasageri
Un grav accident rutier a avut loc luni, 14 aprilie, în județul Mehedinți, unde un microbuz a căzut în Dunăre de pe viaductul Bahna, situat pe drumul dintre Orșova și Drobeta Turnu Severin. Incidentul s-a produs în urma unei coliziuni cu un autoturism, iar impactul a dus la prăbușirea microbuzului în apele fluviului.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la ora 15:55, mobilizând echipe de salvatori, scafandri, ambulanțe și elicoptere SMURD. La acest moment, nu se cunoaște numărul exact al persoanelor aflate în microbuz.
„Județul Mehedinți, E 70 – DN 6 (viaductul Bahna și Ilovita), accident rutier, un microbuz a căzut în Dunăre. La acest moment, nu este confirmat dacă vehiculul transporta pasageri.
Petru gestionarea evenimentului, la nivelul județului Mehedinți a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului au fost trimise de la nivelul ISU Mehedinți 3 echipaje de stingere, 1 descarcerare, 1 container MULTIRISC, 1 ambulanță SMURD, 1 ambarcațiune. De asemenea, în sprijin acționează un echipaj specializat, format din cinci scafandri din cadrul ISU Caraș-Severin”, transmite ISU Mehedinți.
Intervenția este în dinamică.
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
- 16:07 - Cutremur vineri, într-o zonă neobișnuită din România. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
- 16:01 - Criminalul Emil Gânj ar fi fost surprins într-o gospodărie din Mureș: „Era la toaletă”
- 15:57 - Sorin Grindeanu anunță că PSD este gata să preia guvernarea: „Eu am făcut apel să dăm un vot rațional, nu unul emoțional”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











