Actualitate· 1 min citire

Manifestări dedicate marelui compozitor botoșănean George Enescu

14 aug. 2019, 15:50
Actualizat: 14 aug. 2019, 15:50
enescu-678x500

enescu-678x500

Articol scris de Realitatea de Botosani

Sâmbătă, 17 august, începând cu ora 17:30, în incinta Muzeului Memorial „George Enescu” din Dorohoi, va avea loc manifestarea „Enescu 138”, la care intrarea publicului va fi liberă. Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii, pe 19 august, a 138 de ani de la  nașterea marelui compozitor botoșănean George Enescu. Curatorul evenimentului organizat de către Muzeul Județean va fi antreprenorul botoșănean Ștefan Silion. În cadrul manifestării va fi prezentat concertul „George Enescu şi tinerii muzicieni”, care va fi susţinut de participanţi la Cursul de măiestrie din cadrul SOMMERFEST – Rădăuţi 2019 şi profesorii lor (pian şi muzică de cameră), elevi ai Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani (contrabas şi vioară), precum şi de Cvartetul „Phoebus”. La final va avea loc și o degustare de vinuri.

 

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate