Advertising
Implementarea unor măsuri educative dezbătută la Prefectură
9 mai 2019, 22:53
Actualizat: 9 mai 2019, 22:53

60333870_2068459563252172_4643480342764716032_n
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
Întrunită în această dimineaţă, Comisia Judeţeană pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor legale privind Programul pentru şcoli al României a aprobat propunerile Consiliului Judeţean referitoare la măsurile educative aferente distribuţiei de mere, respectiv de lapte şi produse lactate.Concret, în cadrul şedinţei s-a dezbătut implementarea unor măsuri educative, prin organizarea unor zile tematice legate de consumul de fructe şi legume, de abordarea unor teme specifice în cadrul disciplinei opţionale „Educaţie pentru sănătate”, inclusiv degustarea unui pachet compus din portocală, banană şi pară- fructe ce nu sunt incluse în Programul Naţional de distribuţie la nivelul unităţilor de învăţământ. La fel se va întâmpla şi în cazul distribuţiei de lapte şi produse lactate- va fi organizată degustarea de chefir, cu un conţinut minim de 3,2% proteine, 1,8% grăsime şi cu o greutate de 125 de grame, nici acest produs nefiind inclus în Program. Propunerile Consiliului Judeţean au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Potrivit programului, cei peste 46.000 de elevi din învăţământul primar şi gimnazial din judeţ primesc lapte şi corn trei zile pe săptămână, iar în celelalte două zile primesc biscuiţi sau covrigi uscaţi cu măr.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:10 - Cristina Butură (deputat AUR): „Pacienții cu cancer nu pot fi ostaticii incompetenței și birocrației din sistemul de sănătate”
- 12:35 - Mesaj de la Gheorghe Hagi pentru Cristi Chivu după titlul din Italia: „Performanță uriașă”
- 11:39 - Anca Alexandrescu, înainte de moțiune: „Bolojan e un dictator, se agață cu disperare de putere!”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














