Europa, lovită de un dom de căldură extremă: maxime de aproape 40 de grade în luna mai

Val de caniculă în Europa
Vremea se încălzește și în România.
România se pregătește pentru cele mai ridicate temperaturi de până acum din acest sezon. Temperaturile vor ajunge până la 32-33 de grade Celsius în anumite regiuni ale țării, în special miercuri, care se anunță cea mai caldă zi a săptămânii.
Meteorologul de serviciu al ANM, Mihai Timu, a explicat la Realitatea PLUS că România se află doar la marginea domului de căldură care afectează vestul și centrul Europei.
„Nu putem spune deocamdată val de căldură. E adevărat că putem spune că acest val de căldură va fi mai degrabă prezent aproape toată săptămâna, undeva în partea de vest, vest și centru a Europei. Noi suntem la marginea sa”, a declarat meteorologul Mihai Timu.
Acesta a explicat că în România va fi vorba mai ales despre o încălzire treptată a vremii până miercuri.
„Mai degrabă la noi, într-adevăr, vorbim de o încălzire în zilele următoare până miercuri. Practic ajungem la temperaturi în jurul la 30 sau chiar ușor peste, ceea ce înseamnă pentru data din calendar o vreme călduroasă, nu și caniculară”, a spus reprezentantul ANM.
Miercuri, cea mai caldă zi a săptămânii
Potrivit meteorologului, cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate miercuri, când în mai multe regiuni din vestul și nord-vestul țării valorile termice vor ajunge la 32-33 de grade Celsius.
„Astăzi și mâine, de exemplu, așteptăm valori de 30-31 de grade în câmpia de vest, undeva între 24 și 29 de grade în restul teritoriului, urmând ca miercuri să fie cea mai caldă zi din această săptămână și, deocamdată, din acest sezon estival”, a precizat Mihai Timu.
Meteorologii estimează că și în București temperaturile vor urca miercuri spre pragul de 30 de grade Celsius.
„Miercuri așteptăm, de exemplu, multe valori de 32-33 de grade în toată partea de vest și nord-vest a teritoriului, posibil și în Oltenia, iar în Capitală, miercuri, când va fi cea mai caldă zi, am avea și în capitală în jurul la 30 de grade”, a mai spus meteorologul.
Averse și descărcări electrice în mai multe regiuni
Deși vremea se încălzește, instabilitatea atmosferică nu dispare complet. Meteorologii anunță că în cursul acestei după-amiezi și al serii sunt posibile averse și descărcări electrice în mai multe zone din țară.
„De asemenea, și astăzi mai sunt ceva manifestări de instabilitate, dar nu la fel de violente cum a fost în weekend. Ne mai așteptăm la niște averse descărcări electrice, posibil și cantități de 10-15 litri pe metru pătrat”, a explicat Mihai Timu.
Fenomenul va afecta mai ales zonele montane, dar și regiuni din Transilvania, Moldova, Muntenia și Oltenia. Meteorologii anunță însă că episodul de vreme caldă nu va dura foarte mult. Din noaptea de miercuri spre joi, un front atmosferic rece va traversa țara și va aduce o răcire a vremii.
„Din seara zilei de miercuri, în noaptea de miercuri spre joi, un front atmosferic rece va traversa destul de rapid țara de la nord la sud, astfel încât joi și vineri ajungem cu temperaturile chiar ușor sub normalul perioadei”, a declarat meteorologul ANM.
Potrivit acestuia, spre finalul săptămânii temperaturile maxime nu vor mai depăși 27-28 de grade Celsius în țară.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:17 - Schimbări majore la carnea de porc din magazine: autoritățile vor trasabilitate completă, de la naștere până la raft
- 12:09 - Anca Alexandrescu, informații bombă din culisele scenei politice: „Se dorește nominalizarea unui premier la mișto”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














