Advertising
Concurs național de poezie organizat în județ
14 iun. 2019, 10:22
Actualizat: 14 iun. 2019, 10:22

concursul-national-de-poezie-si-interpretare-critica-a-operei-eminesciene-quotporni-luceafarulquot-editia-a-xxxviii-a-OBV-759x500
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
Începând de astăzi și până duminică, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu” Vorona şi în colaborare cu Primăria Comunei Vorona, organizează cea de a XXXVI-a ediţie a Concursului naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…”. Astfel, la Joldești va avea loc spectacolul „Dor de Eminescu”, susţinut de membrii Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu”. Spectacolul va fi urmat de decernarea premiilor „Porni Luceafărul…”, recitalul laureaţilor, prezentare de cărţi şi reviste. Programul zilei mai include un recital al poeţilor invitaţi sub genericul „Poeţi români la Eminescu acasă“ şi un pelerinaj la Schitul şi Mănăstirea Vorona, la Stejarul lui Cuza şi la Schitul Sfântului Onufrie. Sunt invitaţi Valentin Ajder – Editura Eikon, Vianu Mureşan, Remus Octavian Cîmpean, Rodica Gotca – premianta Editurii Eikon în ediţia din anul 2018 şi Editura ALL. Concursul îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente şi se adresează poeţilor şi criticilor literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani. Potrivit organizatorilor, „Porni Luceafărul…” include trei secţiuni: poezie (carte publicată – debut editorial); poezie în manuscris (nepublicată); interpretare critică a operei eminesciene.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:23 - Cine vine la putere dacă trece moțiunea de cenzură. Toate variantele de premier și jocurile din culise
- 22:18 - Anca Alexandrescu: „S-a terminat și cu mitingurile hashtag-iste. Nu mai sunt bănuți de la USAID”
- 22:05 - Pîslaru anunță că România primește integral cererea de plată 4 din PNRR: 2,62 miliarde de euro, fără penalizări
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














