Cel mai stricat drum din municipiul Botoșani intră în reabilitare
9 oct. 2019, 21:55
Actualizat: 9 oct. 2019, 21:55

drumul-tatrilor-669x272
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
Cel mai stricat drum din municipiul Botoșani va intra în reabilitare. Este vorba despre strada Drumul Tătarilor care arată ca după bombardament și care este evitată inclusiv de către taximetriști. Astfel, constructorul va primi undă verde pentru demararea lucrărilor, documentația fiind deja finalizată „În ceea ce priveşte investiția de pe Drumul Tătarilor, ca un aspect inedit, am solicitat mutarea cu cinci metri a trecerilor de pietoni de la centrul intersecțiilor pentru a preîntâmpina blocajele și accidentele rutiere. În capătul tronsonului care va fi reabilitat, spre strada Săvenilor, va fi amenajat și un sens giratoriu”, a spus Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, preşedintele Comisiei de sistematizare a circulaţiei. Pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Drumul Tătarilor, municipalitatea botoşăneană a primit 6,281 de milioane de lei, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Contractul de finanţare a fost semnat în martie 2018, de către primarul Cătălin Flutur şi vicepremierul Paul Stănescu. În urma licitaţiei, lucrările au fost atribuite cu suma de 4,830 de milioane de lei, fără TVA, din care revizuirea documentaţiei 94.716 lei, iar execuţia lucrărilor 4,735 de milioane de lei, fără TVA. Câștigătorul licitației este asocierea de firme Conrec – Cornel’s Floor și Nord Proiect, liderul asocierii fiind Conrec. Drumul Tătarilor are o lungime de 2,1 kilometri, în contract, fiind incluse, pe lângă reabilitarea străzii, reabilitarea trotuarelor, realizarea sistemului de colectare ape pluviale şi iluminat public. Contractul a fost semnat în martie 2019, durata acestuia fiind de 12 luni, perioadă care include şi revizuirea documentaţiei.
Citește și:
- 17:30 - Zelenski respinge acuzațiile Moscovei despre arme nucleare: „Este doar o diversiune când Rusia pierde pe front”
- 16:53 - Apel la 112, intervenție rapidă și un șofer periculos scos din trafic pe DN1B. Poliția laudă vigilența unui participant la trafic
- 16:22 - Melania Trump, criticată pentru apariția de la un eveniment oficial de la Casa Albă. Ținuta Primei Doamne a stârnit controverse
- 16:14 - Ana Maria Păcuraru, analiză incendiară după discursul lui Donald Trump despre Starea Națiunii: președintele american a vorbit 107 minute
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











_24426c5f3f.webp)