Advertising
Botoșăneni răniți într-un accident petrecut în județul Suceava
25 aug. 2019, 09:46

Exercitiu ISU SMURD la Carrefour Botosani (72)
Un accident în lanț, în care au fost implicate un autocamion din Botoșani și două autoturisme, din care unul tot de la noi din județ, s-a produs sâmbătă, în jurul orei 17, la Iacobeni, la intersecția DN 17, care leagă Suceava de Ardeal cu DN 18, drumul spre Maramureș. Alarma la ISU Suceava a fost una serioasă, având în vedere că era vorba de un număr de zece persoane implicate. La față locului au intervenit Detașamentul de pompieri Vatra Dornei, cu echipaj de descarcerare și ambulanță SMURD, plus două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Suceava. Patru persoane, doi adulți și doi minori, au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe Vatra Dornei. Toate erau conștiente, cu leziuni minore. La față locului au ajuns polițiști care au demarat cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:58 - Peste 400 de blocuri din Sectorul 1 intră în reabilitare termică. Proiectul a fost scos la licitație
- 12:23 - Predoiu respinge retragerea PNL de la guvernare: „Nu e momentul pentru jocuri politice”
- 11:59 - Mourinho pune condiții dure pentru Real Madrid: fără intervenții din partea conducerii și control absolut
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














