Advertising
Apicultorii botoșăneni pot beneficia de un ajutor din partea statului
29 sept. 2019, 20:25

cristian delibas, directia agricola
Cristian Delibaș, directorul Diecției Agricole a Județului (DAJ) Botoșani, a anunțat în Colegiul Prefectural de săptămâna trecută că Hotărârea de Guvern prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol” a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, apicultorii pot cere un ajutor de 20 de lei de familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente „Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și prefecturi”, a declarat Cristian Delibaș. Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt apicultorii care aveau familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019 și înregistrate/autorizate la DAJ Botoșani. Apicultorii interesați de acest ajutor de minimis trebuie să depună cererile însoțite de documentele justificative până pe 31 octombrie la Direcția Agricolă Botoșani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:26 - Gabriel Oprea a transmis un mesaj de felicitare de Ziua SPP: 36 de ani de activitate
- 17:14 - Instabilitatea politică ne costă. Românii plătesc mai mult pentru energie și carburanți
- 17:09 - Lovitură pentru reforma lui Bolojan prin care se tăiau posturi din primării. Instanța a blocat ordinul prefectului din Covasna
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














