Acțiune de plantare a copacilor în comuna Manoleasa
19 mar. 2019, 17:52
Actualizat: 19 mar. 2019, 17:52

5-in-alte-ipostaze-prefectul-si-alti-sefi-de-institutii-au-plantat-copaci-la-manoleasa-galerie-foto
Articol scris de Scris de Realitatea de Botosani
Mai mulți reprezentanți ai unor instituții au participat astăzi la o acțiune de plantare a copacilor în comuna Manoleasa. Astfel, prefectul Dan Şlincu şi colegi din instituţie au participat la acţiunea de refacere a parcului din Liveni, comuna Manoleasa, împreună cu conducerea Gărzii Naţionale de Mediu şi a Direcţiei Silvice precum şi cu funcţionari din cele două instituţii şi din Agenţia pentru Protecţia Mediului. Alături de aceștia au fost prezenți primarul comunei Manoleasa, Cristinel Aroşculesei, viceprimarul Ioan Vatamaniuc precum şi silvicultori de la ocoalele silvice din zonă. În parcul satului Liveni au fost plantaţi puieţi de paltin, frasin, stejar, stejar roşu şi salcâm. „În această lună, avem planificate trei astfel de acţiuni- pe lângă cea de la Manoleasa, săptămâna viitoare refacem echipa şi mergem la Vârfu Câmpului iar peste două săptămâni avem o acţiune la Stăuceni, totul desfăşurându-se sub deviza ” a spus Cristina Kashyap, comisarul şef al CJ Botoşani al GNM. “Noi asigurăm asistenţa tehnică şi materialul săditor, iar independent de acţiunile colegilor de la Garda de Naţională Mediu, avem propriile acţiuni de sădire, prima fiind cea pe care am organizat-o pe 15 martie, la Cantonul Silvic Teiş de la Vorona. Urmează o activitate desfăşurată împreună cu copii de la mai multe şcoli din municipiul Botoşani dar şi una împreună cu mai multe ONG-uri”, a spus și Marius Havriş, directorul Direcţiei Silvice. Prefectul Dan Şlincu şi-a arătat disponibilitatea de a mobiliza colegi din Instituţia Prefectului şi din serviciile subordinate pentru astfel de acţiuni şi cu alte ocazii “ Este un lucru bun şi ne face plăcere să fim implicaţi în astfel de activităţi pe care nu le facem doar pentru noi şi pentru momentul prezent, ci mai degrabă pentru cei care ne urmează” a spus Dan Şlincu.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


