Soluție de avarie găsită pentru Parcul Cornișa. DSPSA va comercializa băuturi alcoolice, răcoritoare și pizza

0
45

DSPSA se va autoriza și va face angajări pentru a putea comercializa băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare și pizza. 

În urmă cu trei ani, primăria Botoșani a demarat o procedură privind consionarea unor suprafețe de teren agenților economici în vederea desfășurarii activității comerciale. Șase agenți economici și-au exprimat atunci dorința numai că în primăvara acestui an s-a constatat că în contractul de finanțare se interzice activitatea comercială. Între timp, s-au făcut demersuri și s-a obținut aprobarea concesionării. Problema este că va mai dura câteva luni până când agenții economici vor reuși să obțină toate documentele și avizele și vor putea realiza investițiile.

“DSPSA va comercializa anumite produse în zona piscinei interioare și exterioare plus în patinoar. Noi am demarat procedura de angajare a unui administrator și doi bufetieri. Se vor comercializa apă, sucuri, înghețată, bere, produse preambalate gen snacksuri, chipsuri. Dacă ne va permite DSV-ul vom comercializa sanvișuri, salate și pizza. Noi vom cumpăra toate aceste produse și le vom revinde. Să nu se înțeleagă că DSPSA va produce pizza și sandvișuri”, a spus Eugen Țurcanu directorul DSPSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.