Șofer cu alcoolemia de 0,71 mg/l, urmărit 5 kilometri de polițiști

0
41

Un individ beat și cu permisul suspendat a fost prins de polițiștii orașului Flămânzi, după o urmărire de aproximativ cinci kilometri pe un drum din localitatea Rădeni.

Ieri seară, polițiștii botoșăneni au încercat să oprească un șofer care conducea un autoturism în zona localității Rădeni. Șoferul a refuzat să oprească și a accelerat iar polițiștii au pornit în urmărirea lui.

Au reușit să-l prindă după aproximativ cinci kilometri și l-au încătușat. În urma verificărilor, bărbatul avea permisul suspendat și avea o alcoolemie de 0,71 mg/l. El a fost adus la UPU Botoșani pentru recoltare de biologice și s-a ales cu încă un dosar penal. El mai este cercetat într-un dosar, la Iași, pentru că a condus un autoturism, fiind sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.