Reacția autorităților în cazul celor 43 de srilankezi băgați în carantină

0
38

43 de cetățeni srilankezi au ajuns într-un centru de carantină după ce au intrat în contact cu o persoană pozitivă la testul COVID.

Cei 43 de cetățeni srilankezi erau angajați la o fabrică de confecții din municipiul Botoșani dar în urmă cu câteva zile s-a luat decizia concedierii lor. Rămași fără loc de muncă, aceștia s-au îmbarcat într-un autocar și intenționau să părăsească municipiul Botoșani numai că autoritățile au decis să-i întoarcă din drum. Toți cei 43 de cetățeni au intrat imediat în carantină.

„Direcția de Sănătate Publică Botoșani a fost anunțată sâmbătă, 2.05.2020, la ora 22.00, despre întoarcerea în județ a unui autocar cu muncitori din Sri Lanka care lucrau la o societate din Botoșani. Anterior plecării din municipiu, muncitorii erau cazați într-un spațiu pus la dispoziție de compania respectivă. După ce aceștia au declarat că au intrat în contact cu un caz confirmat pozitiv covid-19, pentru siguranța lor, toți cei 43 de muncitori au fost cazați în spațiile de carantină din județul Botoșani. În urma desfășurării anchetei epidemiologice, pe baza metodologiei, DSP Botoșani a decis testarea celor 43 de persoane din Sri Lanka”, au precizat reprezentanții CJC Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.