PROTEST cu sute de mașini și scandări împotriva PSD și a șefilor județului FOTO&VIDEO

0
48

Ajunși la capătul răbdării, câteva sute de botoșăneni din sudul județului au pornit în această dimineață către municipiului Botoșani. Oamenii sunt revoltați că de ani buni sunt păcăliți de șefii județului iar principalul drum este impracticabil.

Protestul a fost inițiat de câțiva tineri din zona Răuseni-Hlipiceni dar a luat repede amploare și s-au alăturat cetățeni din Todireni, Lunca, Sulița, Albești, Trușești și alte localități.

În jurul prânzului, sutele de mașini au ajuns în municipiul Botoșani și au blocat parcarea primăriei și Consiliului Județean dar alte străzi. Oamenii au venit dotați cu vuvuzele, stație, microfoane, steaguri și au început să scandezeze împotriva șefilor Consiliului Județean și împotriva PSD.

Ei sunt revoltați că pe drumul Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Sulița – Lunca nu s-a mai intervenit de aproape 30 de ani iar 45 kilometri se parcurg aproape în două ore.

După ce s-au manifestat zgomotos în parcare, vreo zece protestatari au urcat în sediul Consiliului Județean unde îi aștepta vicepreședintele Dorin Birta și prefectul Dan Șlincu. Discuțiile au fost tensionate iar vicepreședintele CJ l-a pus la punct inclusiv pe prefectul Dan Șlincu. Într- un final, li s-a promis oamenilor că în două-trei săptămâni se vor plomba gropilor.

În timp ce inițiatorii protestului erau la discuții cu prefectul și vicepreședintele  Consiliului Județean, din rândul protestatarilor a apărut un nou lider. Acesta și-a exprimat nemulțumirea că liderii au mers la discuții și a anunțat că nu va ceda.

Spre final, protestatarii au scandat celebrul mesaj #SIEU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.