Pro România, formațiunea politică lansată de fostul premier Victor Ponta, are începând de ieri un coordonator la Botoșani. Acesta are misiunea ca până la finalul anului să realizeze o organizație în județul Botoșani.
Cel care va conduce Partidul Pro România în județul Botoșani este Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla și totodată președintele Filialei Județene a Asociației Comunelor din România. Dumitru Chelariu a fost prim-vicepreședinte al PDL Botoșani după care a fost membru PSD Botoșani. A intrat în conflict cu liderii filialei PSD și a fost exclus din partid după o serie de declarații prin care i-a criticat pe aceștia iar de curând a intrat în noul partid creat de Victor Ponta.
„Alături de Victor Ponta încercăm o construcție noua în care să se regăsească cei care vor cu adevărat să-și puna priceperea si munca în slujba comunitatii, evident ca membri ai unei echipe unite, ambitioase si performante, indiferent de marimea ei. Când vorbesti de constructie, de echipa noua abordarea trebuie sa fie un pic diferita. Nu doar schimbam tricourile, culoarea si devenim alta echipa. Evident ca poarta este deschisa pentru toata lumea insa constructia va incepe cu gandul de a lasa oamenii dispusi sa munceasca, nu doar doritori de functii. Priceputi si dornici de munca. Cam astea ar fi calitatile necesare pentru inceput. Echipa se coaguleaza de la sine daca acestea nu sunt doar vorbe in vant. Nu este usor dar sper ca cei care se vor implica sa fie convinsi ca fac parte dintr o echipa nu o gasca. Mi-as dori mult ca tinerii capabili sa vina sa preia initiativa partidului. Sa le pot da sansa aceasta. În același timp, experienta celor in varsta nu trebuie lasata nici o clipa deoparte. Sper ca si organizatia de femei care se va construi sa arate ca se poate si altfel desi anumite personaje au dus in derizoriu anumite notiuni, responsabilitate, valoare, demnitate si multe alte asemenea calitati. Pentru inceput sper din tot sufletul ca daca o sa-l insotesc pe Victor Ponta la Chisinau vom fi siguri ca nu suntem la Kiev si ne vom cinsti gazdele cu respectul cuvenit”, ne-a spus Dumitru Chelariu.
Noul coordonator al Pro România, Filiala Botoșani, spune că a ales să intre în echipa lui Victor Ponta deoarece acesta a sprijinit județul Botoșani cât timp a fost în fruntea guvernului.
„Victor Ponta a fost șeful de guvern care a vizitat cel mai des județul Botoșani, fapt care s-a reflectat și în deciziile sale de prim-ministru care au adus multe beneficii botoșănenilor, începând de la redeschiderea Spitalului Darabani la fondurile alocate pentru spitalele și școlile botoșănene, la dotarea unităților de învățământ locale cu 62 de microbuze școlare. Prioritatea noastră pentru Botoșani este finalizarea modernizării infrastructurii rutiere, continuarea construcției de locuințe în mai multe zone ale județului și modernizarea unităților sanitare și a celor de educație, proiecte începute de altfel în guvernarea lui Victor Ponta. Acesta s-a ținut de cuvânt și s-a reabilitat drumul Botoșani-Suceava și drumul Botoșani-Dorohoi. Apoi a urmat un program național pentru dezvoltarea locală privind reabilitarea drumurilor comunale. În primăvara acestui an au început lucrările pentru realizarea a 72 de locuințe sociale în cartierul ANL Cișmea din municipiul Botoșani. În același timp, a început construcția pentru primul lot de 80 de unități locative, prin ANL în Șoseaua Iașului. Ambele proiecte au fost aprobate și finanțate în perioada în care Victor Ponta era prim-ministru și Liviu Dragnea ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, a mai spus noul coordonaltor al Partidului Pro România, Filiaja Botoșani.