Primarul comunei Durnești și-a angajat nora la primmărie! A fost sesizat Parchetul

0
983

Agenția Națională de Integritate a sesizat organele de urmărire penală, în cazul lui SASU VASILE, Primar al Com. Durnești, Jud. Botoșani.

 
În perioada exercitării mandatului de primar, a emis la data de 22 iulie 2019, un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soția fiului său ( afinul său de gradul I), respectiv a emis Dispoziția privind încadrarea acesteia în funcția contractuală de referent la Compartimentul Resurse Umane, Asistență Socială, Autoritate Tutelară și Stare Civilă din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către SASU VASILE a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea norei sale într-o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.