Ponta: „Pro România este o variantă pentru oamenii dezamăgiți de PSD iar USR pentru cei dezamăgiți de PNL”

0
92

Partidele noi vor pune probleme PSD-ului și PNL-ului. Prezent la Botoșani, Victor Ponta a declarat că Pro România este o alternativă la PSD în timp ce USR-ul este alternativa la PNL.

„Pe 26 mai, votul e mai important decât de obicei. Va fi lupta între partidele noi și partidele vechi. Pro România este o variantă pentru oamenii dezamăgiți de PSD. USR este o variantă pentru cei dezamăgiți de PNL. PSD și PNL ori se schimbă, ori o să dispară. Nu în 26 mai dar în timp. s-a întâmplat și în alte părți. Pentru noi este primul test și cel mai important. PSD nu mai este un partid social democrat pentru că un partid social democrat nu îngheța pensiile. Drăguț că le-a înghețat fostul ministru și a rămas actualul ministru să spună de ce sunt înghețate. Un partid social democrat nu îngheța salariile și nu se opunea la creșterea alocațiilor pentru copii”, a spus Victor Ponta care a mai precizat că Pro România poate avea 3-4 europarlamentari după alegerile din 26 mai.

„În primul rând vreau să luăm peste 5%. Prin candidați, prin mărirea echipei și prin greșelile pe care le face PSD-ul, s-ar putea să luăm mai mult. În evaluările făcute la comanda Parlamentului European, avem trei europarlamentari. Unul este Corina Crețu iar ceilalți doi sau chiar trei îi stabilim pe 22. Important este că avem oameni în secțiile de vot. Dacă nu ai oameni în secții, îți dispar voturile”, a mai declarat președintele Pro România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.