Poli Iași – FC Botoșani 2-1. Prima înfrângere din acest sezon FOTO

0
41

FC Botoșani părea echipa favorită înaintea meciului de la Iași. Formația din Copou avea doar două puncte în primele patru etape iar atmosfera era una foarte tensionată, cu un conflict deschis între antrenorul Flavius Stoican și directorul sportiv Tibor Selymes.

Prima reprima repriză a meciului a arătat că de fapt în criză era FC Botoșani și nu Poli Iași. Cu căpitanul Mihai Roman în tribună, el urmând să semneze cu FC SB, FC Botoșani a arătat ca slabă, fără nicio idee de joc. Ieșenii au preluat repede inițiativa și în minutul 23 Flores șutează spectaculos dar bara îl salvează pe Eduard Pap. Portarul botoșănean nu a mai fost la fel de norocos în minutul 30 când Andrei Cristea a șutat foarte bine din marginea careului și a deschis scorul. Cinci minute mai târziu, același Andrei Cristea profită de o greșeală a grecului Soiledis și marchează un eurogol. FC Botoșani încearcă timid să revină în joc dar Golofca este singurul jucător din ofensivă care le dă ceva emoții gazdelor. La pauză era 2-0 pentru Poli iar jocul elevilor lui Enache nu dădea prea mari speranțe.

În partea secundă, jucătorii botoșăneni au încercat să joace mai ofensiv, Enache îl scoate pe Brekalo și îl introduce pe Roman II iar în minutul 55 fostul atacant de la Craiova reușește să marcheze. FC Botoșani putea egala dar Chitoșcă, cel care va trebui să-l înlocuiască pe Mihai Roman, și-a bătut joc de două ocazii de gol.

Pe finalul jocului, ieșenii s-au retras în defensivă și i-au invitat pe elevii lui Enache să atace numai că Ongenda, Roman II, Chitoșcă și Golofca nu au fost în stare să-și mai creeze vreo ocazie importantă de gol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.