Peste 100 de crescători de oi Karakul din zona Moldovei s-au reunit la Stațiunea de Cercetare Popăuți

0
45

Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis Botoșani împreună cu Stațiunea de Cercetare Popăuți au organizat astăzi o acțiune la care au fost prezenți cei mai mari crescători de oi din rasa Karakul, din județele Moldovei.

Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți și totodată președintele Asociației Moldoovis Botoșani, a precizat că rolul acestor asociații este din ce în ce mai important în noua politică agricolă.

”Este o întâlnire cu fermierii din regiunea Moldovei, crescători de ovine rasa Karakul de Botoșani. Având în vedere că asociația coordonează și gestionează registrul genealogic la rasa Karakul de Botoșani, ca de fiecare dată coordonăm ce ține de parte tehnică și direcția spre care ne îndreptăm, perspectivele acestei rase în noua politică agricolă comună”, a declarat Ionică Nechifor, președintele Asociației MOLDOOVIS.

În cadrul ședinței, a fost prezentat raportul de activitate al organizației de control producției,  s-a discutat despre pregătirea activității de control oficial al producției de pielicele – campania 2018/2019. În plus, s-a făcut o prezentare a situației efectivelor de ovine din rasa Karakul de Botoșani care sunt în registrul genealogic. De asemena, s-a discutat despre organizarea ediției a doua a balului fermierilor și despre alegerea noului consiliu director al Asociației Moldoovis, la nivel regional.

Președintele Asociației Moldoovis le-a transmis fermierilor prezenți să crească efectivele și să pună accent pe calitatea producției.

„Vreau să rețineți că sunteți principalii crescători de ovine din rasa Karakul de Botoșani. pe lângă pasiunea de care ați dat dovadă până acum, aveți și obligația morală de a continua ca această rasă să ajungă în vârful piramidei. Sunteți crescătorii care au efectivele de ovine controlate din punct de vedere al producției de pielicele. O parte dintre dumneavoastră au animale în rasă pură. Rugămintea mea este să tratăm cu maximă seriozitate activitatea noastră, respectând programul de ameliorare și legislația din România. În cadrul Asociației Moldoovis am mai atras câțiva specialiști”, le-a spus Ionică fermierilor prezenți.

La evenimentul de la Stațiunea Popăuți au fost prezenți prefectul Dan Șlincu, senatorul Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Mihai Bogdan Cîmpanu, directorul APIA Botoșani, Cristian Delibaș, directorul Direcției pentru Agricultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.