Pensionarii botoșăneni cer mai multe bilete de tratament

0
36

Pensionarii botoșăneni cer reprezentanților Casei de Pensii alocarea unui număr mai mare de bilete de tratament. Potrivit acestora numărul tichetelor alocate ar fi insuficient „La biletele de tratament au mai venit ceva precizări cu perioada? Ştiu că era proiectul care se aplică de o mie de ani, că nu ai voie să mergi decât din doi în doi ani. Și așa au scăzut zilele de tratament de la 21, la 18 iar acum 16. Dacă mai prinzi sâmbete și duminică nu se mai fac proceduri și ajungi la zece proceduri. Mai ai o zi în care te simți rău, ai tensiune și nu poți face proceduri”, a spus Maria Paraschiv, liderul Sindicatul Pensionarilor. De partea cealaltă, directorul CJP Botoșani, Cristina Anton, a declarat că se fac eforturi pentru ca să fie rezolvate toate cererile la tratament, însă de fiecare dată numărul solicitărilor este cu mult mai mare decât numărul biletelor de tratament acordate. „Încercăm pe cât posibil și ținem legătura și cu colegii din țară ca în momentul în care au un surplus de bilete să le redistribuie”, a spus directorul CJP Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.