Panică într-un bloc din Botoșani! O femeie a suferit atac de panică

0
76

Doi soți din municipiul Botoșani au trăit spaima vieții lor, în această dimineață, după ce în apartamentul unde locuiesc a izbucnit un incendiu. Proprietarii erau într-una dintre camere când centrala termică, amplasată în bucătărie, a luat foc de la un scurtcircuit. În timp ce soțul a încercat să stingă flăcările, soția a sunat la 112 după ajutor.
La caz s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, cu o ambulanță.
Până la sosirea forțelor de intervenție, cele două persoane au ieșit din apartament. Femeia, în vârstă de 41 de ani,  a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical aflat la fața locului.
Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri: 

          ✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

          ✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent; 

          ✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

          ✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici; 

          ✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent; 

          ✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.