Pompierii botoșăneni au reușit să stingă incendiul izbucnit în această dimineață la clădirea din apropierea Liceului de Arte. Din primele verificări ale anchetatorilor, incendiul a fost provocat de o persoană care a intrat în clădirea lăsată în paragină.
Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, 35 de pompieri au intervenit, mai bine de cinci ore, pentru stingerea incendiului care a cuprins acoperișul unei clădiri nelocuite de pe strada Maxim Gorki din municipiul Botoșani. Alarma s-a dat, puțin înainte de ora 05.00. Spre locul indicat s-au deplasat șase echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu șase autospeciale, printre care și cea de intervenție și salvare de la înălțime.
La sosirea pompierilori, ardea acoperișul clădirii în totalitate, cu degajări mari de fum. Intervenția a fost îngreunată de accesul limitat la acoperiș prin interiorul imobilului, întrucât plafonul și podeaua erau parțial prăbușite.
Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 50.000 lei iar cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată.