Noi măsuri pentru evitarea răspândirii peste porcine

0
39

Autoritățile județene vor lua noi măsuri în lupta cu pesta porcină africană, după apariția focarelor de la Vlăsinești. În zonă, foarte mulți locuitori cresc porci, hrănindu-i cu zerul pe care-l iau de la firma Lacto Solomonescu. Cum, ca subprodus, zerul nu are valoare comercială și el ar trebui neutralizat, lucru ce impune costuri uriașe pentru producător acesta a decis să-l ofere gratis celor care le vând laptele obținut de la vaci, astfel toată lume ieșind în câștig. Doar că, odată cu izbucnirea pestei porcine africane, zerul a devenit un vector de transmisie a virusului. Și nu el ca produs, ci omul care este nevoit să traverseze toată comuna până la fabrica din Miron Costin, cu diferite mijloace de transport, pentru a se aproviziona cu zer. Din acest motiv, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, împreună cu cei ai producătorului de lapte, au decis ca zerul să fie dus în puncte fixe de distribuție cu cisternele, astfel încât să se limiteze transportul lui prin zone posibil infectate „Căutăm să luăm cele mai adecvate măsuri pentru a nu scăpa situația de sub control. Nimeni nu ne poate garanta că măsurile pe care le luăm vor duce 100% la stoparea extinderii bolii, dar dacă fiecare măsură contribuie câte un pic, tot este bine. Și oamenii ar trebui să înțeleagă, spre binele lor și al comunității din care fac parte, că măsurile de biosecuritate impuse nu sunt un moft. Facem toate eforturile să nu se ajungă la o ucidere în masă a porcilor, dar fără implicarea tuturor, eforturile noastre sunt în van”, a declarat prefectul Dan Șlincu.
La ora actuală, în comuna Vlăsinești sunt active șase focare de pestă porcină africană. Alte trei sunt active la Hăneşti şi câte unul la Hudeşti și Păltiniș. Pe lângă acestea, au mai fost stinse câte două focare la Pomârla și Rediu (Rădăuți Prut). Au fost ucişi sau au murit din cauza molimei, 163 porci domestici. De asemenea, sunt active patru focare la mistreț, de la începutul anului fiind găsiți morți sau au fost împușcați aproximativ o sută de porci sălbatici bolnavi de pestă porcină africană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.