Municipiul Botoșani va organiza competiții internaționale de rafting

0
47
dav

În 2020, municipiul Botoșani va organiza mai multe evenimente de rafting și kaiac, la care vor participa sute de persoane.

Reprezentanții Federației de Rafting au fost la Botoșani unde verificat traseul de la Cornișa și au făcut câteva recomandări astfel încât să îndeplinească toate condițiile pentru organizarea competițiilor de nivel mondial.

„Am luat legătura cu federațiile de specialitate care au trimis niște auditori pentru a ne spune cum văd ei lucrurile din punct de vedere al siguranței traseului. Sunt câteva elemente care prezintă risc și ne-au spus că trebuie să le rezolvăm. Oamenii au fost foarte încântați de investiția noastră și ne-au garantat evenimente de talie europeană și mondială. Cei de la kaiac-canoe ne-au spus că pot organiza competiții, pot face cupe internaționale”, a spus Eugen Țurcanu, director DSPSA.

În afara competițiilor de rafting, anul viitor s-ar putea organiza și alte evenimente. Cei de la Federația de Kaiac-Canoe s-au arătat interesați de pregătirea la Botoșani a juniorilor din lotul național al României.

„Am solicitat unui inginer consultant să ne facă un memoriu tehnic, pentru a ne permite să intervenim asupra bazinului și circuitului, prin completarea cu elemente de siguranță. Putem avea câteva evenimente mari la Botoșani atât pe rafting cât și pe kaiac. Cei de la rafting ne-au spus că sunt evenimente la care aduc 500-800 de participanți. La kaiac sunt competiții internaționale la care vin și 1500 de participanți într-o săptămână, plus antrenori, staff. Vorbim despre lucruri mari pe care nu am fost conștienți că le putem atinge”, a mai spus Țurcanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.