Reprezentanții municipalității botoșănene se pregătesc să scoată din nou la licitație lucrările de reabilitare a Bisericii Sf. Gheorghe. De această dată, prețul la care va fi scoasă lucrarea va fi unul mai mare, după cum afirmă primarul Cătălin Flutur. „Am reușit să reevaluăm lucrările de la Biserica Sfântul Gheorghe, unde am avut patru licitații și nu a avenit nimeni sau au venit și nu erau eligibili. Vom avea varianta cea mai bună dată de consultant și proiectant și sunt convins că la noile prețuri vom avea și constructori”, a declarat Cătălin Flutur. Ultimul preț la care a fost scoasă la licitație reabilitarea Bisericii Sf. Gheorghe a fost de puțin peste șase milioane de lei și asta în condițiile în care contractul de finanţare în cadrul Programului Operațional Regional, semnat în luna februarie a anului trecut, are o valoare de 7,258 de milioane de lei. „Diferențele de la Teatru, diferențele de la Biserica Sfântu Gheorghe ar trebui să vină de la bugetul local, bani pe care nu-i avem”, a mai spus primarul. Organizarea unei noi licitaţii amână începerea lucrărilor pentru anul viitor, în cel mai fericit caz. Cu alte cuvinte, biserica va rămâne cu aceleaşi schele montate în 2004 şi cu acoperişul „cârpit” cu folie. La biserică, dar şi la turnul clopotniţă, sunt programate lucrări de consolidare, restaurare şi refacere instalaţii electrice, sanitare, de încălzire, montaj semnalizare şi avertizare incendiu, montaj instalaţii antiefracţie, montaj generator electric. Lucrările trebuie finalizate până în doi de la adjudecarea licitației.