La 70 de ani, a rămas fără casă în urma unui incendiu. Un ONG îi construiește o nouă locuință / VIDEO

0
68

Un bătrân din localitatea Ionășeni, comuna Trușești, trăiește o adevărata dramă. La vârsta de 70 de ani, a  rămas fără casă, în urma unui incendiu. A locuit la sora lui pe timpul iernii iar din martie a revenit în casa care stă să cadă.

Pe 1 noiembrie 2019, casa în care locuia Ștefan Dău a luat foc. A încercat să stingă singur incendiul dar era imposibil. Vecinii au chemat pompierii dar deja era prea târziu. Fiind o casă veche, a fost distrusă aproape în totalitate și nu se mai putea locui. După ce a rămas fără casă, bătrânul a locuit pe timpul iernii la sora lui, în municipiul Botoșani. La începutul lunii martie a revenit în satul Ionășeni și a încercat să-și repare cât de cât casa.

„Era o sobă cu cuptor și avea găuri printre cărămizi. Eu nu am știut. Am făcut focul și a luat foc. Nu mi-am dat seama. După ce a luat foc furca la casă a luat foc și cealaltă, tocul la ușă. Am vrut să-l sting, nu am reușit. Au venit pompierii și au demolat. (…) Muncesc băieții puternic. Și eu împreună cu ei. Eu sunt salahorul”, a spus Ștefan Dău.

Imagine

Șansa bătrânului a fost că membrii Asociației Grup Civic au aflat despre acest caz. Au venit la fața locului, au văzut condițiile în care stă și s-au mobilizat imediat. O echipă de voluntari deja a început să lucreze la fundația unei noi case care va fi ridicată în aceeași curte. Chiar dacă are 70 de ani, Ștefan Dău lucrează cot la cot cu muncitorii. Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic Botoșani spune că în această săptămână va fi finalizată fundația casei și speră că în timp cât mai scurt să fie construită locuința iar bătrânul să se poata muta.

„I-am promis iarna trecută că îi vom face o căsuță. Duminică am postat cazul lui, am rugat lumea să mă ajute iar luni ne-am apucat de treabă. Am reușit să turnăm temelia, am cofrat. Am reușit să cumpărăm o parte din materiale și sperăm că lumea ne va ajuta să terminăm. Îmi doresc enorm de mult să termin într-o perioadă foarte scurtă. Stă într-o cameră unde e mai rău decât afară, plouă, bate vântul. Sperăm ca în trei săptămâni să se poată muta în noua lui căsuță”, a spus Daniel Câșlariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.