Jumătate din comuna Curtești va fi alimenată cu gaz FOTO&VIDEO

0
41

Primăria Curtești a demarat demersurile pentru racordarea la rețeaua de gaz. În primă  fază vor fi racordate trei dintre localitățile comunei urmând ca ulterior să se extindă rețeaua și în celelalte sate.

Demersurile pentru alimentarea cu gaz a comunei Curtești au fost reluate în toamna trecută când s-a realizat un studiu de fezabilitate. Între timp, s-a obținut avizul de la Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei și a fost depus la DelGaz. De asemenea, în perioada următoare va exista și posibilitatea accesării unor fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru extinderi rețele de gaz și energie electrică. Primarul comunei Curtești spune că are toată documentația pregătită și va încerca să obțină o finanțare în acest sens.

“Avem depus un studio de fezabilitate, de alimentare cu gaz. Déjà am obținut avizul de la ANRE și l-am redepus la Tg. Mureș. Să vedem cu ce valoare vor veni cei de la DelGaz. Am înțeles că vor demara niște investiții prin PNDL pentru extindere de gaz și extindere rețea electric. Noi suntem cu tema făcută și vom depune documentația în vederea obținerii finanțării”, ne-a spus Maricel Anton, primarul comunei Curtești.

În primă fază vor fi alimentate la rețeaua de gaz localitățile Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton urmând ca într-o a doua etapă să se extindă rețeaua către Curtești, Băiceni și Orășeni.

“Racordarea ar urma să se facă din zona sensului giratoriu de pe Sucevei. Vor fi racordate la gaz Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton. Pentru Curtești avem un alt studio dar suntem blocați de garanția drumului județean. În momentul în care va ieși din garanție drumul județean vom intra cu alimentare cu gaz pe Curtești, Băiceni și Orășeni Deal”, ne-a mai spus primarul comunei Curtești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.