Întâlnire între pensionarii dorohoieni şi prefect

0
42

Pensionarii dorohoieni s-au întâlnit ieri cu prefectul Dan Şlincu, în şedinţa  Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice desfăşurată în sala de şedinţe a primăriei Dorohoi. Aceştia şi-au prezentat probleme pe care le întâmpină în relaţia cu diferite insituţii. Evenimentul a avut loc ca urmare a solicitărilor venite din partea Sindicatului Judeţean al Pensionarilor (CJP), reprezentanţii acestuia împreună cu pensionarii chestionându-i  pe directorii sau reprezentanţii instituţiilor cu care colaborează, Casa de Asigurări de Sănătate, Casa de Pensii, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Printre problemele ridicate de pensionari a fost cea a fondurilor alocate de CASS în domeniul paraclinic, în condiţiile în care, reclamau pensionarii, medicii specialişti refuză să recomande analize de imagistică medicală. Un alt punct pe ordinea dezbaterii a fost numărul mic de pensionari din Dorohoi care beneficiază de bilete de tratament în staţiuni precum şi cuantumul pensiei.
O noutate legislativă a fost adusă de Cristina Anton, directorul Casei de Pensii, care a explicat celor prezenţi că noul Regulament General privind Protecţia  Datelor (GDPR) determină schimbări în modul de gestionare a informaţiilor personale. Ca atare, pe cupoanele de pensii, ultimele patru cifre din CNP sunt înlocuite cu litere, tocmai pentru protejarea acestor date.
Un aspect ridicat de Maria Paraschiv, preşedintele CJP a fost acela că unii factorii poştali nu mai duc la destinatari corespondenţa, ci o lasă în cartier, trimiterile, fie că vorbim de scrisori sau cupoane de pensii, ajungând foarte târziu sau niciodată la pensionari. Prefectul Dan Şlincu va media o întâlnire între preşedintele Sindicatului şi directorul Oficiului Judeţean de Poştă Botoşani, pentru a se lua măsuri cât mai urgente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.