Incendiu cu două victime la Corni

0
36

Astăzi, puțin înainte de ora 09.00, pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casa de pe raza localitatii Corni.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea la locul intervenției, s-a constat  că ardeau bunurile din interiorului unei camere de locuit, fără flacără, cu degajări mari de fum. Două persoane, soț și soție, de 63, respectiv 62 ani au suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și față, după ce au încercat să aprindă focul în soba cu acumulare de căldură folosind benzină. Victimele sunt conștiente, cu funcțiile vitale sunt bune . La fața locului au ajuns alte două ambulanțe TIM și  SJA. Victimele au fost stabilizate și sunt în curs de transfer la UPU Botoșani. Incendiul este localizat, se lucrează la înlăturarea  efectelor negative.

ImagineImagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.