Incediu violent în Botoșani!

Incediu violent în Botoșani!
Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie de pe strada strada Trandafirilor, din municipiul Botoșani.
Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie de pe strada strada Trandafirilor, din municipiul Botoșani.
O magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări și exista pericolul ca incendiul să se extindă la două case.
Alarma a fost dată chiar de fiica proprietarei, în vârstă de de 14 ani, care a fost trezită din somn de fratele ei, de 5 ani. Cei doi au ieșit din casă până la sosirea forțelor de intervenție.
În cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, au ajuns la fața locului. Aceștia au constatat că anexa, care era lipită de casă, ardea în totalitate, cu degajări mari de fum. Flăcările au cuprins și acoperișul casei, dar și o parte din acoperișul locuinței vecinilor.
În acest moment, incendiul este localizat și se acționează pentru înlăturarea efectelor.
Intervenția este extrem de dificilă din cauza accesului greoi la focar, dar și a distanței mici dintre construcții.
Un bărbat, în vârstă de 82 de ani, vecin cu proprietarii casei, a suferit un atac de panică, fiind evaluat de echipajul SMURD. Acesta este stabil și nu necesită transportul la spital. Și cei doi copii au fost evaluați de către echipajul SAJ și nu pun probleme de sănătate.
Cauza probabila a incendiului jocul copiilor cu focul.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 18:49 - Cazul Televiziunii Poporului, preluat în valuri de presa internațională. Ana Maria Păcuraru: Realitatea PLUS nu va renunța
- 18:41 - Trafic infernal spre Capitală: coloane kilometrice pe A1 Bucureşti-Piteşti, aglomerație pe A2, A3, A7 și blocaje pe DN1 și DN7
- 18:33 - Ei sunt Mihai și David, cei doi tineri care au murit pe loc în cumplitul accident din Ciolpani
- 15:52 - Călin Georgescu ajunge marți la Curtea Supremă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










