Haos la Spitalul Județean Botoșani. Fostul manager a revenit pe funcție

0
39

Odată cu expirarea stării de urgență și trecerea la starea de alertă, fostul manager al Spitalului Județean Mavromati Botoșani revine pe funcție.

La începutul stării de urgență, Ministerul Sănătății a preluat Spitalul Mavromati Botoșani, de la Consiliul Județean Botoșani iar la sfârșitul lunii aprilie, ministrul Nelu Tătaru a decis suspendarea din funcție a managerului Livia Mihalache. La conducerea unității medicale a fost numit medicul Radu Malancea, pe perioada stării de urgență.

Cum starea de urgență a expirat, Livia Mihalache s-a prezentat la Spitalul Județean Mavromati pentru a reveni pe funcția obținută în urma unui concurs organizat de Consiliul Județean. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în perioada următoare deoarece Spitalul Județean Botoșani este în continuare în subordinea Ministerului Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.