Evadare ca în filme din centrul de carantină

0
43

Noaptea trecută, un echipaj de jandarmi a depistat în zona Parcul Tineretului din municipiul Botoșani un bărbat care nu a respectat măsura autoizolării la domiciliu, fiind introdus în carantină la unul dintre spațiile de carantinare.

În jurul orei 00.10, bărbatul a părăsit centrul de caractină, ieșind pe geam de la etajul 2 cu ajutorul lenjeriei de cameră. În coborâre a avariat caroseria unui autoturism parcat, proprietarul acestuia sesizând prin apel 112 evenimentul. În zonă au fost direcţionate echipaje de poliţie și jandarmi care au procedat la căutarea bărbatului, acesta fiind depistat şi imobilizat de către un echipaj de jandarmi în cel mai scurt timp. Bărbatul a fost introdus din nou în carantină. Prin intermediul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției a fost solicitată prezența unui medic din cadrul Direcției de Sănătate Publică. În cauză, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și zădărnicirea combaterii bolilor. În continuare se efectueaza cercetari pentru aceste fapte, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se propuna soluție procedurală. Pentru prevenirea unor situaţii similare, în spatele centrului de carantină va staţiona o patrulă auto de poliţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.